Despre noi
Grupul de firme “Zeolites” a fost înființat in anul 2013 cu scopul de a exploata unul din puținele zăcăminte de zeoliți din România situate în zona Rupea din judetul Brasov.
Proprietățile extraordinare ale zeoliților au definit interesul Grupului de a transforma o resursă naturală, ecologică, in produs finit sau materie primă, de cea mai buna calitate, cu aplicabilitate in diverse domenii.
Fabrica de procesare a resurselor de zeolit a fost data in folosinta în luna Ianuarie 2018 când s-a finalizat programul de investiţie pentru o linie tehnologică de ultimă generație ce va permite prelucrarea rocii respectând toate normele de protejare a mediului înconjurător, prin tehnologii avansate de purificare, filtrare si prelucrare sub diferite forme.
Studiul mineralogic efectuat în perimetrul tufurilor vulcanice, care face obiectul exploatării în vederea valorificării superioare a zeoliților demonstrează că întreaga masa a rocii a fost supusa zeolitizării.
Majoritatea probelor prelevate si supuse analizelor mineralogice demonstrează că zeoliții sunt prezenți în proporție de peste 90%, ceea ce duce la concluzia ca zăcământul are o valoare deosebită.
Calitatea materiei prime este dovedită prin numeroase documente:
- Analize chimice
- Analize mineralogice
- Numeroase studii si cercetari legate de utilizarea zeolitului nostru în diferite domenii în care iși găsesc aplicabilitatea
- Analize privind radioactivitatea materialului
- Analize privind concentrația de metale grele din compoziție
- Analize de dioxina
- Analize privind capacitatea de schimb cationic
- Avize si autorizari emise de instituții specializate.
Toate aceste informații au fost obținute în urma unor studii de cercetare cu institute de profil abilitate în aprofundarea unor teme teoretice și practice.
Nici o parte a procesului tehnologic nu implică folosirea de substanțe toxice ci doar extragerea zăcământului din carieră și prelucrarea acestuia prin procedee specifice pana ce este adus la stadiul de „zeolit activat”
Expoatarea deschisă de Grupul de firme “Zeolites” respectă toate cerințele de mediu, absolut tot fluxul de productie realizându-se sub autorizarea instituțiilor abilitate.